Elgon Luminoil, hidratare și reparare de la prima utilizare 

                       

Dacă îți dorești să te bucuri în fiecare anotimp de un păr frumos și sănătos este vital să acorzi o atenție sporită rutinei de îngrijire din anotimpul rece.

Temperaturile aflate în continuă scădere și aerul uscat din încăperile din interior afectează structura firului de păr, deshidratându-l, iar accesoriile pe care le folosim pentru a ne proteja de frig (căciulile, pălăriile și fularele din lână) pe lângă faptul că provoacă îngrășarea mai rapidă a acestuia, îl agresează încontinuu și favorizează electrizarea sa. Toate acestea, alături de procesarea termică (uscător de păr, perie rotativă, placă, ondulator) și accesoriile folosite zi de zi, precum elasticele de păr sau agrafele, ajung să agreseze firul de păr, care, pe fondul unei hidratări insuficiente, se deteriorează, își pierde din intensitatea culorii, devine uscat și fragil și ajunge chiar să se rupă.

Există câteva soluţii simple pentru a preveni degradarea părului pe timpul sezonului rece sau chiar poți trata un păr deja degradat prin folosirea produselor potrivite nevoilor lui. Primul pas îl constituie hrănirea acestuia în profunzime, părul având nevoie de mai multă hidratare decât în restul anului, iar noi avem soluția ideală pentru tine: ELGON Luminoil!

Un rol foarte important îl joacă și spălatul corect al părului, care se efectuează mai rar decât în altă perioadă a anului, o dată, cel mult de 2 ori pe săptămână. Procedura corectă de spălare a părului presupune în primul rând alegerea produselor potrivite tipului de păr și nevoilor acestuia. Se recomandă utilizarea unui șampon hidratant în cazul în care părul este natural sau a unui șampon regenerator în cazul în care părul este tratat chimic. Nu trebuie să pierdeți din vedere nici utilizarea uleiurilor-tratament sau a serurilor pentru protecția vârfurilor.

Produsele ELGON Luminoil acționează în profunzime și oferă un aspect sănătos de la rădăcini până la vârfuri, fiind indispensabile într-o rutină corectă de îngrijire a părului.

Șamponul de curățare ELGON Luminoil Clarifying Shampoo deschide cuticula și pregătește părul pentru etapa următoare, reglând pH-ul pielii și restabilind nivelul de hidratare.

Spuma inovatoare ELGON Luminoil Instant Synergy reface structura părului, fortifică și oferă strălucire încă de la prima utilizare. Tratamentul expres sub formă de spumă, din linia de îngrijire a părului Luminoil conține Redoxina 2.0, complex care încorporează acid hialuronic și keratină de plante, făcând părul mai puternic și mai sănătos, cu un efect de control al timpului.

Șamponul ELGON Argan Supreme Shampoo ajută la reechilibrarea nivelului de hidratare și protecția culorii.

Masca-tratament ELGON Argan Nutrienergetic Mask hrănește intens firul de păr, previne despicarea vârfurilor și lasă părul puternic, neted și lucios.

Toate produsele sunt disponibile pe www.beautyoneshop.ro

Îngrijirea părului este necesară indiferent de sezon, de aceea recomandăm un tratament profesional efectuat la salonul de înfrumusețare cel puțin o dată pe lună. Tratamentul cu Elgon Luminoil este similar, hidratează în profunzime și îl poți efectua acasă, însă nu mai des de o dată la 2 săptămâni.